Cum s-a produs accidentul de pe DN1, în urma căruia 33 de elevi și un adult au ajuns la spital
Au fost momente de panică, joi noapte, pe DN1, după ce două autocare pline cu adolescenți s-au ciocnit lângă Sibiu.
În cele două vehicule erau 86 de elevi de la Seminariul Teologic din Brașov, cu vârste între 15 și 18 ani, alături de șapte însoțitori. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție pentru mai bine de două ore. 33 de elevi, dar și un adult au ajuns la spital.
Cum s-a produs accidentul
Accidentul s-a produs după ora 20:30, pe Drumul Național 1, aproape de localitatea Bradu. Cele două autocare au pornit din Brașov, într-o excursie pe la mai multe mănăstiri. Șoferul primului vehicul a frânat brusc, fiind deranjat de luminile unei mașini ce însoțea un transport agabaritic pe sens opus.
Ionuț Marcel Pop, directorul școlii, pasagerul primului autocar: „A început să pună frână șoferul, venea spre noi, amândoi au început să oprească, dar prea târziu, au ajuns bot în bot, atunci mașina semnalizatoare a mers pe lângă noi și s-a frecat puțin în față”.
Șoferului care conducea al doilea autocar a frânat și el, însă prea târziu. S-a izbit puternic de vehiculul din fața lui, care era deja oprit. Acesta din urmă a fost împins și a lovit și o mașină, care circula în sens opus, spun polițiștii.
Nicolae Pustiu, șoferul celui de-al doilea autocar: „Am frânat brusc și m-am oprit în el, nu am avut altă șansă. Copiii nu erau atenți, se mai jucau acolo prin mașină și au intrat în panică”.
Timp de mai bine de două ore a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Serg.maj. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu: „La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de transport personal și victime multiple, două autospeciale de stingere, patru ambulanțe SMURD dintre care una cu medic, cinci ambulanțe SAJ, din care una cu medic”.
86 de adolescenți, dar și cei șapte însoțitori au fost consultați de medici. 33 de copii, dar și un adult au ajuns la spital cu răni.
Bogdan Csilag, medic șef UPU SMURD Sibiu: „Avem copii care, inițial, au declarat că nu au nici un simptom, nici o acuză și, după 10-15 minute, după ce trece sperietura, vin la noi. Și avem copii care au sosit părinții la fața locului sau telefonic. Bine, spun că refuză transferul spre spital”.
Profesorii au încercat să-i liniștească pe părinți, care au venit într-un suflet să fie alături de copii.
Profesor: „A fost mai degrabă o sperietură, au fost și atacuri de panică ce au survenit în urma accidentului, am încercat să ne liniștim”.
Reporter: Ce ați aflat de la fiica dumneavoastră?
Părinte: „Că e bine, speriată. S-a lovit un pic și o investighează doctorii, i-au făcut tomograf”.
Vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul celui de-al doilea autocar, spun polițiștii.
Comisar șef Bogdan Maxim, șeful Serviciului Rutier Poliția Sibiu: „Principala cauză de producere a evenimentului a fost nepăstrarea distanței de siguranță în mers. Se va întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Unii dintre elevii vor rămâne sub observația medicilor, pentru a evita apariția unor complicații.
