Accident grav cu victime pe strada Năvodari din Lumina, județul Constanța

Un accident rutier grav soldat cu decesul a două persoane și rănirea a altor două a avut loc, miercuri după-amiază într-o localitate din Constanța.

Potrivit ISU Constanța, accidentul rutier s-a produs pe strada Năvodari din Lumina, (pod ieșire din Lumina).

UPDATE 18.10. Accident grav în Lumina – Constanța.  A fost întocmit dosar penal

„La data de 3 mai 2023, în jurul orei 15.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Năvodari din comuna Lumina, s-a produs un accident de circulație.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 54 de ani, respectiv 35 de ani, și un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 40 de ani.

În urma accidentului rutier au decedat o femeie, de 37 de ani, și un bărbat, de 54 de ani.

Alte două persoane au fost ușor rănite.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, precizat reprezentantul IPJ Constanța.

UPDATE ora 16.30: Într-unul dintre autoturisme se aflau patru victime, dintre care trei încarcerate, una conștientă și celelalte două inconștiente. S-au efectuat manevrele de resuscitare pentru două dintre cele trei persoane, dar au fost declarate decedate.

UPDATE ora 16.10: Cele două persoane au fost declarate decedate. Bărbat de 55 de ani și femeie de 38 de ani.

UPDATE ora 16.00: Sunt 6 victime dintre care două au fost încarcerate și sunt inconștiente, se efectuează manevre de resuscitare. Alte doua victime au fost transportate la spital. Conducătorii auto din TIR și auto au refuzat transportul la spital. S-a intervenit cu: ATPVM, 1 ASAS, 2 SMURD B2, 1 SMURD C, Elicopter SMURD si 2 SAJ B.

UPDATE 3: Accident grav în Lumina – Constanța. Precizările polițiștilor

„La data de 3 mai 2023, în jurul orei 15.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Năvodari din

comuna Lumina, s-a produs un accident de circulație.

Din primele informații, impactul s-ar fi produs între două autoturisme și un autotren.

Circulația rutieră este oprită, în vederea efectuării cercetărilor” a precizat reprezentantul IPJ Constanța.

UPDATE ora 15.50: Celelalte două persoane sunt monitorizate la fața locului. În eveniment au fost implicate șase persoane.

UPDATE ora 15.46: Se lucrează pentru extragerea celor doua persoane. Una dintre ele a fost extrasa,  se efectuează manevrele de resuscitare. A fost extrasa și cea de a doua persoană. Femeie, inconștientă, se aplică manevrele de resuscitare.

Știrea inițială

În eveniment au fost implicate două autoturisme ieșite în afara părții carosabile și un camion încărcat cu cereale.

În urma evenimentului rutier au rezultat două victime încarcerate, una extrasă, plus șoferul care se afla în afara autoturismului.

În al doilea auto, o singură persoana, care era ieșită. Șoferul TIR-ului era ieșit și el. Acesta este conștient.

A sosit și elicopterul SMURD la fața locului.

Sursa:romania24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *