Un tânăr s-a urcat beat la volan și a produs un accident pe raza localității Pipirig din județul Neamț 

Un tânăr de 24 de ani a fost rănit după ce s-a urcat beat la volan și a produs un accident pe raza localității Pipirig din județul Neamț Accidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri.

Potrivit IPJ Neamț, în noaptea de 10 mai, în jurul orei 03:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Comunal 159, în localitatea Pipirig.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 24 ani, din Pipirig, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp. Ulterior, mașina a intrat în curtea unui imobil.

În urma accidentului, șoferul a fost rănit.

Acesta a fost testat pasiv cu aparatul etilotest, rezultatul indicând prezența alcoolului, fiindu-i recoltare probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

”În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”. a declarat insp. Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Sursa:romania24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *