Impact între două microbuze, pe DN 68A în județul Timiș
Grav accident rutier produs miercuri după-amiază, pe DN 68A în județul Timiș. În coliziune au fost implicate două microbuze, dintre care unul în care se aflau opt persoane.
Potrivit ISU Timiș, accidentul a avut loc miercuri, 17 mai, ]n jurul orei 16:30, pe DN 68 A, în localitatea Coșava.
UPDATE: Cele două victime au primit ajutor medical la fața locului, apoi au refuzat transportul la spital, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

A fost alertată Stația de Pompieri Făget și trimiși la locul intervenției 6 subofițeri cu o autospeciala de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. La fața locului intervine o ambulanță S.A.J cu medic.

În accident au fost implicate un microbuz de transport marfă, in care se afla doar conducătorul, și un microbuz de transport persoane, în care se aflau opt persoane.
În urma evenimentului au rezultat două victime (un bărbat și o femeie), conștiente și cooperante, ambele din microbuzul de transport persoane.

Acestea au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, apoi au refuzat transportul la spital.
Traficul a fost blocat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Sursa.romania24