Impact extrem de violent, pe o șosea din Mureș! Trei oameni răniți

Impact extrem de violent, pe o șosea din Mureș! Un TIR s-a răsturnat pe o parte, într-un șanț, după ce a fost izbit frontal de un autoturism.

Șoferul automobilului a avut nevoie de ajutorul salvatorilor de la descarcerare. Și el, și cei doi pasageri din mașina lui au ajuns la spital.

Accidentul s-a petrecut pe Drumul European 60. Martorii spun că autoturismul a ajuns pe contrasens la scurt timp după ce a ieșit din localitate. Se pare că șoferul și cei doi pasageri se întorceau de la piața din Sighișoara și mai aveau doar câțiva kilometri până acasă. Masina a lovit frontal TIR-ul, care circula regulamentar.

Șofer TIR: „A intrat dintr-o dată în fața mea pe contrasens, sub mine, nu avea nimic, nici linie cotinuă, a intrat direct în mine. A rupt roata și m-a trântit acolo jos, în șanț, pe stânga.”

Șofer„Am auzit că ar fi intrat autoturismul de pe contrasens în camion.”

În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas captiv în vehicul.

Mocan Sebastian, șef garda de intervenție: „S-au efectuat manevre de extragere a victimei încarcerate. Acesta a fost scos din autoturism în scurt timp și predat echipajelor medicale.”

Bărbatul a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD. În grija medicilor au ajuns si doi pasageri din aceeași mașină.

Vicaș Diana, UPU Mureș: „Au fost trei victime din accidentul rutier, doi de cod galben, victimă de cod roșu – șofer încarcerat, doi dintre pacienți transefrați la UPU, pacientul încarcerat a fost preluat de elicopter în stare stabilă, cu traumatism prin accident rutier.”

Din cauza accidentului, traficul rutier în zonă a fost blocat pentru mai bine de o oră.

Sursa:stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *