Accident grav cu victime într-o localitate din Mureș
Un grav accident rutier a avut loc, luni dimineață pe o șosea din Mureș. Din primele date, cinci persoane au fost rănite, dintre care una în stare gravă.
Potrivit ISU Mureș, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină în jurul orei 06:00 la un accident rutier produs în localitatea Hădăreni.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii Punctului de lucru Luduș, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD B2, o ambulanță C1 -Terapie Intensivă Mobilă și două ambulanțe SAJ, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Luduș.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme.

Două dintre cele cinci persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale SMURD, suferind leziuni, cod galben medical.
Echipajele au executat manevre de descarcerare pentru cea de-a treia persoană implicată, cod roșu medical.
Două persoane sunt de cod verde medical.

S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor.
Sursa:romania24
