Sfințirea unei biserici, revarsare de lumină și har
Construirea și sfințirea unei noi biserici într-o parohie reprezintă o dovadă a credinței vii și jertfelnice.
Construită cu multă râvnă duhovnicească, noua biserică ”SF: ANDREI” de pe raza Parohiei Banu, Dumești -Iași, pe terenul Complexului Turistic”Popasul Mariei”, ne arată credința și evlavia ctitorilor,Filip Liviu,Filip Elena și Filip Maria-Georgiana.

Sâmbătă, 08.07.2023, a avut loc sfințirea bisericii cu hramul ”SF: ANDREI”, de către un sobor de 16 preoți, de la toate parohiile învecinate( Lețcani, Dumești, Podu Iloaiei, etc), condus de către noul Episcop-vicar al Arhiescopiei Iașilor, Nechifor Botoșăneanul.


Dacă nu ați izbutit până acum, vă îndemn să nu pregetați a gusta din bucuria și emoțiile inegalabile ale unei asemenea slujbe, de o rară frumusețe. După Dumnezeiasca Liturghie, cred că această sfântă oficiere este cea mai impresionantă şi mai plină de semnificaţii, agonisind clipe cereşti în sufletele participanţilor.
Vă prezentăm secvențe de la slujba de sfințire:
video aici
În concluzie, sfinţirea unei biserici constituie, ce aduce peste zidurile cele noi , dar şi peste credincioşi, harul sfânt şi sfinţitor, făcându-ne părtaşi unei negrăite bucurii duhovniceşti.
Doamne Ajută!
