Accident grav în localitatea Miroslovești- Iași
Un grav accident rutier a avut loc, joi dimineață, pe un drum din județul Iași. Au fost anunțate patru victime, dintre care una ar fi încarcerată.
Potrivit ISU Iași, accidentul a avut loc pe DE 85, în localitatea Miroslovești.
Din primele informații, în coliziune au fost implicate două autoturisme.
Au fost anunțate trei victime, dintre care una ar fi rămas încarcerată.
La locul accidentului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor calificat, o autospecială de primă intervenție și un echipaj de prim ajutor calificat, iar de la SAJ Iași două ambulanțe.
Echipajele ajunse la locul intervenției, au găsit două autoturisme în care se aflau patru persoane, conștiente, din care una încarcerată.
Echipajele de salvare lucrează pentru descarcerarea victimei.
Celelalte victime au fost preluate de către echipajele medicale.
Sursa:romania24