Tânără rănită într-un accident provocat de un şofer care consumase băuturi alcoolice
Un accident rutier s-a petrecut miercuri seară,pe Strada Lătureni – zona Buituri, în municipiul Hunedoara. Un tânăr aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei şi a izbit violent o maşină parcată. Şoferul era băut.
Potrivit primelor informaţii oferite de martorii accidentului, un tânăr aflat la volanul unui autoturism, cu numere de Italia, a pierdut controlul volanului şi a izbit violent o maşină parcată pe marginea străzii. Maşina a lovit apoi un gard şi o ţeavă de gaz.
O tânără aflată în autoturism a fost rănită. Femeia a fost transportată la spital. La faţa locului s-au deplasat echipajele SMURD, ale Poliţiei şi Poliţiei Locale Hunedoara şi ale Detaşamentului de Pompieri.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că a consumat băuturi alcoolice. Poliţştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările accidentului rutier.
Sursa: adevarul.ro
