Accident cu trei victime pe DN 1 Oradea – Huedin

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, joi dimineață, pe DN 1 în județul Bihor, după coliziunea dintre două autoturisme. Traficul se desfășoară îngreunat.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul s-a produs joi, 20 iulie, pe DN 1 Oradea – Huedin, în zona localității Cornițel, județul Bihor.

Din primele informații, două autovehicule au fost implicate în coliziune.

În urma impactului, trrei persoane au fost rănite, primind ajutor medical la fața locului.

UPDATE: Șase persoane implicate. Ce au găsit salvatorii ajunși la fața locului

Joi, 20 iulie, pompierii militari aleșdeni au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN1, pe raza localității bihorene Cornițel.

acc bh 1

sursa foto: ISU Bihor

În eveniment au fost implicate șase persoane, din care patru aflate într-o dubă de transport persoane și două, într-o dubă de transport marfă.

Apelul prin 112 a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 08.10.

acc bh2

sursa foto: ISU Bihor

La fața locului au fost mobilizate în cel mai scurt timp, echipajele Stației de Pompieri Aleșd, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD tip B2 a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

acc bh 3

sursa foto: ISU Bihor

Toate cele șase persoane (cinci adulți și un minor) implicate în accident au fost evaluate la fața locului.

Trei dintre acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor. Este vorba despre copilul, în vârstă de 8 ani, cu un traumatism și contuzii, respectiv doi adulți, cu răni ușoare.

Traficul se desfășoară îngreunat.

Sursa:romania24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *