Cinci oameni loviți de o șoferiță, în Gătaia, județul Timiș
Cinci persoane au ajuns la spital aseară, după ce au fost lovite de o șoferiță de 58 de ani, în Gătaia, județul Timiș.
Printre răniți. doi adolescenți și o femeie însărcinată. O altă femeie, lovită și ea, ținea în brațe un bebeluș de numai șase luni, care a scăpat ca prin urechile acului.
Accidentul s-a petrecut în centrul localității. Prima victimă a fost lovită pe trecerea de pietoni: un băiat de 13 ani, care mergea pe lângă bicicletă. După ce l-a acroșat, șoferița a tras puternic de volan și a urcat pe trotuar, unde a lovit patru persoane, care spărgeau semințe pe treptele unui magazin: o fată de 15 ani, două femei de 32 și 37 de ani și un bărbat de 29.
Martor: „Eram la vreo 10 metri de acolo și vedeam că copilul traversează. Deja nu mai era pe trecere. Eu atât am văzut. O dată văd că copilul a traversat, nu știu, a oprit, era mașina oprită, mi s-a părut. A luat volan dreapta maxim, a dat a întâia l-o luat pe copil şi aici mai era încă 5,6 persoane și i-a luat pe ăia cu tot cu copil, cu bicicletă cu tot.”
Una dintre femeile lovite este însărcinată, iar cea de-a doua ținea în brațe un bebeluș, pe care l-a protejat și a scăpat nevătămat.
Soțul uneia dintre victime: „A lovit-o mașina, nici nu mai știu cine m-a anunțat. M-am speriat.”
Martorii au sunat la 112, iar mai multe echipaje au ajuns la fața locului. Toate cele cinci victime au fost duse de urgență la spital.
Zorita Mircov, purtător de cuvânt ISU Timiș: „În urma evaluării făcute de echipajele medicale la locul evenimentului, victimele se aflau în stare conștientă, prezentând escoriații și politraumatisme. Victimele au fost transportate la spital de către echipajul medical SMURD și ambulanțele SAJ.”
Șoferița a declarat că s-a speriat când l-a văzut pe copilul de 13 ani traversând strada. În loc să calce pedala de frână, a călcat-o și mai puternic pe cea de accelerație.
Șoferița nu consumase alcool și nici substanțe psihoactive, spun polițiștii. Până au sosit forțele de ordine, femeia s-a baricadat în propria mașină, să scape de furia apropiaților victimelor. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa:stirileprotv
