Informații utile din trafic

JUDEȚUL ILFOV: TRAFIC OPRIT PE CENTURA BUCUREȘTI

Ora: 06:10

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit în ambele sensuri pentru aproximativ 30 de minute pe DNCB (Centura București), la kilometrul 51, în zona localității Bragadiru, județul Ilfov, din cauza unui accident în care au fost implicate două autotrenuri. În urma impactului, ambii conducători auto au suferit leziuni pentru care au necesitat transportul la spital

SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 06.30

Ora: 06:30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.   

La nivelul țării, se circulă în general pe un carosabil umed, cu precipitații locale sub formă de ploaie ușoară, temperaturi pozitive.

Ceața reduce vizibilitatea la sub 100 metri pe mai multe artere rutiere din județele Ilfov și Olt.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum, să crească distanța de siguranță între autovehicule și să evite bruscarea comenzilor pe un carosabil umed sau alunecos! Înainte de a pleca în călătorie, informați-vă cu privire la restricțiile de trafic și condiţiile meteorologice din zonele în care urmează să vă deplasați!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *