Atenţionare de călătorie în Bulgaria, emisă de MAE

Bulgaria se va confrunta cu vreme severă, vineri şi sâmbătă, în mai multe regiuni, fiind emise coduri portocaliu şi galben de ninsoare şi restricţii de circulaţie în țară, conform datelor transmise de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din ţara vecină, a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).Ministerul Afacerilor Externe : Foto: Arhivă

Ministerul Afacerilor Externe : Foto: Arhivă

Potrivit meteorologilor, arată MAE într-un comunicat de presă transmis joi, întregul teritoriu al Bulgariei va fi afectat de precipitaţii abundente sub formă de ploaie şi ninsoare, însoţite de vânt.

Va fi cod portocaliu pentru regiunile Montana, Vraţa, Sofia-regiune, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo, Stara Zagora, Plovdiv, Kjustendil, Pernik, Blagoevgrad, Pazardjik, Smolyan şi Kârdjali, unde stratul de zăpadă va atinge la 30 centimetri, iar prezenţa viscolului va duce la formarea de troiene de zăpadă şi apariţia poleiului.

De asemenea, a fost anunţat cod galben pentru regiunile Vidin, Sofia-capitală, Pleven, Târgovişte, Ruse, Razgrad, Haskovo, Sliven, Yambol, Şumen, Burgas, Varna, Dobrici şi Silistra, unde stratul de zăpadă va ajunge la 10 centimetri şi vor fi condiţii de formare a ceţei dense şi de apariţie a poleiului.Playvolume

00:00/00:00adevarulstiriinterneTruvidfullScreen

MAE le recomandă cetăţenilor români să urmărească cu atenţie situaţia zborurilor de pe aeroporturile bulgare şi prognoza meteorologică. Şoferilor li se recomandă să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, dar şi să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului.

„Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca prin decizia autorităţilor bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere şi cursele aeriene să fie perturbate faţă de orarul de zbor”, subliniază MAE.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: despre starea drumurilor – aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; e-vigneta şi sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg; traficul la frontieră – www.mvr.bg; situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia – www.sofia-airport.eu; starea vremii – www.weather.bg; regimul vamal la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia – www.mae.ro/travel-conditions/3677 şi pe site-ul Agenţiei “Vămi” din R. Bulgaria: www.customs.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en?prefLang=ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că pentur cetăţenii români care călătoresc în străinătate este disponibilă şi aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Sursa:advarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *