O fată de 16 ani, aflată la volanul unui SUV, urmărită de poliţişti pe străzile din Sibiu

O fată de 16 ani s-a ales cu dosar penal după ce, în cursul nopţii, s-a urcat la volanul unui SUV şi a mers în viteză pe câteva străzi din municipiul Sibiu, refuzând să oprească maşina la semnalele poliţiştilor.

Fata a fost prinsă după ce şi-a abandonat autoturismul, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

La data de 4 ianuarie, în jurul orei 00,20, în municipiul Sibiu, pe strada Nicolae Iorga, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat conducătoarei unui autoturism, însă aceasta şi-a continuat deplasarea până pe strada Aleea Biruinţei, unde poliţiştii au blocat şi oprit autoturismul în cauză. Persoana aflată la volan a abandonat autoturismul şi a încercat să fugă, dar a fost prinsă de către poliţişti în scurt timp. Din verificările efectuate s-a constatat că este vorba despre o minoră în vârstă de 16 ani, din municipiul Sibiu, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au precizat reprezentanţii IPJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis.

Sursa stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *