Un șofer a intrat cu mașina într-o căruță și a fugit

Un sucevean în vârstă de 41 de ani este cercetat pentru trei infracțiuni după ce a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-o căruță, a părăsit locul accidentului iar apoi, depistat în trafic, a refuzat să îi fie verificată alcoolemia.

Totul s-a întâmplat vineri seară, în satul Buda, comuna Zvoriștea.

În jurul orei 20:00, un VW Polo a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontal-laterală cu o căruță tractată de un cal.

Șoferul și-a continuat deplasarea spre Adâncata iar doi bărbați din căruță au fost răniți.

Sesizați prin 112, polițiștii au acționat rapid.

Un echipaj al Secției Rurale Adâncata a reperat mașina suspectă, pe DN 29 A, Dorohoi-Suceava, pe raza satului Adâncata.

La volanul mașinii VW Polo era un bărbat care nu a dorit să colaboreze cu polițiștii. Pentru că suspectul nu a ieșit din mașină, polițiștii din echipaj au solicitat forțe suplimentare. Ulterior, s-a intervenit în forță pentru ca șoferul să fie scos din mașina și încătușat.

Șoferul, identificat în persoana lui Lucian D., în vârstă de 41 de ani, din Suceava,  a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest.

Polițiștii au constatat că acesta mirosea a alcool și i-au solicitat să meargă la spital, pentru recoltarea de probe biologice, dar șoferul a refuzat din nou, prelevându-se de acest drept. 

În aceste condiții, polițiștii au deschis dosare penale privind comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, sirea locului accidentului şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Sursa:monitorulsv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *