Accident mortal pe Atomiștilor, în Măgurele

Un accident extrem de grav s-a petrecut în seara de joi, 15 februarie 2024, pe Șoseaua Atomiștilor din Măgurele. Din nefericire, în urma impactului 2 persoane au decedat.

Accident mortal pe Atomiștilor, în Măgurele

IPJ Ilfov a anunțat că, în jurul orei 19:00, agenții de poliție au fost informați în legătură cu un accident rutier ce a avut loc pe Șoseaua Atomiștilor din orașul Măgurele. În acest incident au fost implicate două mașini, transmite InfoTraficRomânia.ro.

Din nefericire, în urma impactului dintre vehicule a două persoane și-au pierdut viața. Este vorba despre doi bărbați, unul în vârstă de 24 de ani și altul în vârstă  de 32 de ani.

De asemenea, un alt bărbat în vârstă de 60 de ani a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale. Astfel că, acesta a fost transportat la o unitate spitaliceasca pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Iată comunicatul transmis de IPJ Ilfov:

La data de 15 februarie, în jurul orei 18:53, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe Șoseaua Atomiștilor, din localitatea Măgurele, s-a produs un accident rutier între două autoturisme, soldat cu rănirea unei persoane și decesul altor două persoane.

Condițiile în care a avut loc impactul dintre cele două vehicule nu sunt încă cunoscute. Autoritățile desfășoară în prezent cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul și pentru a lua măsurile legale ce se impun.

Sursa:b365

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *