Panică în sectorul 5 al Capitalei: Un troleibuz a luat foc în timp ce staționa

Tragedie evitată în ultimul moment în sectorul 5 al Capitalei, chiar în apropierea unui centru comercial! Troleibuzul de pe linia 96 a luat foc în timp ce staţiona. Şoferul a avut doar câteva clipe pentru a se salva. Flăcările uriaşe au cuprins imediat vehiculul, iar o pâclă neagră de fum, care putea fi observată de la kilometri distanţă, s-a ridicat deasupra oraşului. Până la sosirea pompierilor, troleibuzul s-a făcut scrum. Informaţia a fost primită pe Fii Observator.  

Aruncă, explodează cauciucurile, aruncă geamurile alea!

Ora 17. Şoferul troleibuzului staţionează înainte de a intra în Depoul Alexandria. Imediat ce porneşte vehiculul, începe să iasă fum. 

Şofer troleibuz: M-am dus în spate, în salon, am vrut să mănânc puţin. Deodată a început să iasă fum din faţă de la bord, după aceea negru.

Ana Grigore, reporter Observator: Troleibuzul circula pe linia 96, şoferul a oprit la capăt de traseu şi a apucat să staţioneze doar câteva minute. Brusc flăcările s-au aprins şi în doar 10 minute întregul autovehicul a fost cuprins de flăcări. 

Troleibuzul a fost distrus în totalitate

Fără să ţină cont de riscuri, bărbatul reuşeşte să evite o tragedie. 

Şofer troleibuz: Am apucat să iau actele, l-am dat jos de pe fir să nu mai aibă tensiune în reţea.

Ora 17:27. Deşi vehiculul ardea ca o torţă, în încercarea de a ascunde amploarea incidentului, Societatea de transport Bucureşti anunţă pe contul oficial de Twitter, o simplă defecţiune la un troilebuz. Mai multe linii sunt îngheţate. Însă, pentru că tot mai multe imagini cu focul uriaş sunt postate în spaţiul online, societatea anunţă după câteva momente şi natura defecţiunii: un incendiu. Între timp, deşi pompierii au intervenit rapid, troleibuzul a fost distrsus în totalitate.    

Ia uitaţi pe 96, cum e, tată! Scrum! 

Şoferul nu îşi explică nici acum cum s-a putut întâmpla una ca asta.

Şofer troleibuz: Totul din bord din faţă, undeva contact imperfect sau cine ştie… aerotermă, ce o fi nu se ştie.

Troleibuzurile de tip Astra Iribus, cu o vechime de peste 16 ani, nu ar fi la primul incident de acest gen. În urmă cu doar patru ani, un alt troleu a luat foc chiar în centrul Capitalei.

Sursa:observatornews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *