Stiaţi că Sfântul Ilie, Ilie Pălie şi Foca sunt consideraţi divinităţi solare?
Mit sau realitate – Sfântul Ilie, Ilie Pălie şi Foca – divinităţi solare
Toata lumea e in sarbatoare in perioada 20-22 iulie
Din traditia populara, cunoastem faptul ca se sarbatoresc, pe rand, Sfantul Ilie, Ilie Palie si Foca. Astfel acestea se constituie in personajele mitologice principale ale acestor zile despre care se spune ca aduc foc, arsita si incendii. Daca Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul apare in calendarul ortodox, despre Ilie Palie si Foca calendarul ortodox nu scrie, dar oamenii continua sa-i sarbatoreasca. Cat este mit si cat este realitate?
20 iulie: Sfantul Ilie (Santilie)
Din punct de vedere bisericesc, pe 20 iulie se sarbatoreste “Sfantul Ilie” (popular, se spune Santilie). E o sarbatoare mare, iar daca cineva o incalca, se zice ca este pedepsit. Povestea si istoria Sfantului Ilie este tare interesanta. In credinta populara se spune ca Sfantul Ilie a fost un om de treaba, dar tare iute la manie. Diavolul a profitat de aceasta slabiciune a sa si l-a facut sa-si omoare parintii. Atunci, Sfantul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu sa-i daruiasca putere sa lupte impotriva demonilor. Dumnezeu l-a iertat si l-a trecut in randul sfintilor. In acest fel, Sfantul Ilie primeste de la Dumnezeu un car de foc cu care sa umble prin cer si un bici de foc cu care fulgera ca sa-i omoare pe diavoli. Asa se face ca atunci cand fulgera si tuna, oamenii cred ca Sfantul Ilie a mai omorat un diavol. Tunetul este zgomotul pe care il face carul sfantului atunci cand merge prin cer. Rotile carului au zimti si, mergand, sparg cerul si aduc ploaia. Uneori, Sfantul ii insarcineaza pe slujbasii sai, Ilie Palie si Foca, sa ii mane carul.
21 iulie: Ilie Palie
Despre Ilie Palie se spune ca ar fi fost vizitiul lui Santilie. In popor exista superstitia ca toti cei ce lucreaza de Sf. Ilie sunt „paliti” imediat, chiar a doua zi, de unde si vine numele de Ilie Palie pentru ziua de 21 iulie. Adica, Ilie te paleste. Biserica insa nu face nici o referire la aceasta sarbatoare, nu este nici un fel de Ilie Palie. Pare sa fie o zi obisnuita. In calendarul bisericesc apar doar “Sfantul Proroc Iezechiel; Cuviosii Rafael si Partenie de la Agapia – Ap. Romani VI, 18-23 Ev. Matei VIII, 5-13 Ioan XVII, 1-13 glas 3, voscr. 4”.
“Se zice ca Palie naste focul, iar Foca, ce cade a doua zi, ar sufla in acel foc si l-ar mari.” (T. Pamfile)
22 / 23 iulie: Foca
Urmeaza 22 si 23 iulie. In general, lumea aminteste de Foca pe 22 iulie. Insa, in calendarul bisericesc pe 22 iulie apare “Sfanta Maria Magdalena”, abia pe 23 iulie apare “Aducerea moastelor Sfantului Foca”. Se pare ca exista Sf. Foca, insa lucrurile sunt intelese diferit. Lumea tine aceasta sarbatoare pentru a se apara de foc, dar Sf. Foca este ocrotitorul celor care navigheaza pe ape. Exista, totusi, o legatura: atunci cand se aprinde ceva si apare un foc, pentru a fi stins este necesara apa.
In realitate, Sfantul Mucenic Foca a fost episcop de Sinope, ale carui moaste au fost aduse la Constantinopol in ziua de 23 iulie, anul 403. Deaorece la romani “phoque” era o divinitate ce traia in adancurile marii, sfantul martir din vremea imparatului Traian a fost investit ca patron al corabierilor.
“Provoaca incendii si arsuri pe corp daca nu i se praznuieste ziua.” (I. Ghinoiu) “Pe Foca il sarbatoresc cu deosebire muierile. Nicidecum nu-i iertat a face paine in cuptor, caci sau arde casa, sau curge sange din paine.” (I. Pop-Reteganul) “Mai inainte, Foca era un sfant crestinesc, dar de cand la ziua lui au ars sapte sate, il tin si paganii.” (T. Pamfile). In aceste zile, oamenii nu au avut voie sa foloseasca cuptorul, nu au lucrat pamantul in a doua parte a zilei, nu au mers la fan. In schimb, au daruit apa, faguri miere si fructe calatorilor. Pentru oamenii de la sate nu a fost deloc usor sa respecte toate aceste cutume. E vremea cand se munceste de la rasaritul pana la apusul soarelui: se merge la seceris, se scoate ceapa si usturoiul din straturi ca sa nu incolteasca, se pregatesc podurile si hambarele pentru a depozita recoltele, se seamana pentru a doua oara varza si spanacul, se sapa viile si se curata buruienile, ca sa nu se strice strugurii… Apoi viata intra din nou in fagasul ei…cel vechi.
Sursa:CreştinOrtodox.ro
