JUDEȚUL VÂLCEA: RESTRICȚII DE TRAFIC PENTRU EFECTUAREA DE LUCRĂRI
Ora: 08:00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 08.00 – 18.00, pe DN 7, între kilometrii 212-214, pe raza localității Proieni, județul Vâlcea, circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale, dirijată de piloți de circulație, pentru a permite efectuarea unor lucrări la partea carosabilă.
De asemenea, tot astăzi, în intervalul ora 08.00 – 18.00, pe DN 7A, între kilometrii 51 – 52+500 metri, în extravilanul localității Voineasa, județul Vâlcea, se lucrează la tăierea arborilor periculoși pentru siguranța circulației, urmând ca traficul să fie închis în reprize de câte 20 minute, dirijat de piloți de circulație.
Iar pe DN 67B, în intervalul orar 08.00 – 16.00, pe tronsonul kilometric 50 – 58, pe raza localităților Obislavu și Grădiștea, județul Vâlcea, circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale, dirijată de piloți de circulație, pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații la partea carosabilă.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în aceste zone cu lucrări, să respecte indicațiile piloților de circulație, evitând efectuarea manevrelor periculoase, de depășire a coloanelor de autovehicule.
