Un șofer a murit în urma unui accident feroviar

O mașină a fost lovită de un tren, luni seară, la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere, în localitatea Liteni. În urma impactului conducătorul auto a murit.Accidentele la trecerile la nivel cu calea ferată sunt frecvente. FOTO arhivă

Accidentele la trecerile la nivel cu calea ferată sunt frecvente. FOTO arhivă

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere, din localitatea Liteni, județul Suceava, pe magistrala CF 500, un autoturism a fost lovit de un tren care circula pe relația București – Suceava. În urma accidentului, conducătorul autoturismului a fost declarat decedat”, arată Poliția Română.

Autoturismul a fost prins sub locomotivă.

În tren se aflau aproximativ 120 de călători. Niciun pasager nu a avut devoie de îngrijiri medicale. 

La locul accidentului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dintre care unul cu medic, potrivit ISU Suceava. 

Traficul feroviar a fost oprit

Trenul IR 1753, implicat în accidentul înregistrat pe firul I, a staţionat în linie curentă, iar trenul IR 1952, care circulă în relaţia Suceava – Constanţa, a fost oprit temporar, până la eliberarea gabaritului şi pe firul II, în staţia Vereşti.

Circulaţia feroviară între staţiile Vereşti şi Liteni, pe firul II, a fost redeschisă la ora 22.05, informează CFR SA, potrivit Agerpres.

Trenul IR 1952 a fost reînscris în circulaţie din staţia Vereşti, după o staţionare de 90 de minute.

Sursa:adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *