Unul dintre cele mai îndrăgite seriale ale momentului se va încheia
Veste tristă pentru fanii celui mai îndrăgit serial al momentului. Drama fantastică ”Game of Thrones”, Urzeala Tronurilor se va încheia după sezonul al optulea, a confirmat canalul HBO, care produce și difuzează serialul, a precizat Agerpres. Șeful de programare al HBO, Casey Bloys, a făcut anunțul sâmbătă la conferința Asociației criticilor de televiziune. El a spus că numărul de episoade pentru sezonul final nu a fost încă stabilit.
Casey Bloys nu a exclus crearea unui serial derivat (spin-off), precizând că producătorii nu se opun, dar ”nu există planuri concrete chiar acum.”
Al șaptelea sezon — format din șapte episoade în loc de zece — este așteptat în vara anului viitor, în timp ce sezonul final va fi difuzat în 2018.
Anul trecut, ”Game of Thrones” a câștigat un record de 12 premii Emmy pentru un serial într-un singur an. Filmul a primit, de asemenea, 23 de nominalizări — un alt record — înaintea ceremoniei anuale din acest an care va avea loc în luna septembrie.
Serialul ”Urzeala Tronurilor” a stabilit un record de audienţă cu finalul celui de-al şaselea sezon. Ultim episod al seriei a fost vizionat de 8,9 milioane de telespectatori din lumea întreagă.
Serialul de televiziune ”Game of Thrones ” se bazează pe romanele scrise de George R R Martin.
