Miracol pentru copiii care au căzut de la etaj
Doi copii, unul în vârstă de trei ani şi celălalt de 4 ani, din Dej, judeţul Cluj, au căzut, miercuri, de la etajul al treilea, respectiv de la primul nivel al blocurilor în care locuiesc, dar au scăpat cu viaţă, căderea fiind atenuată de crengile copacilor şi de iarbă.
”Prima a fost internată la noi o fetiţă de 3 ani din Dej, care a căzut de la etajul al treilea al unui bloc. Are suspiciune de fractură de bazin şi este internată la secţia de Chirurgie unde i se fac investigaţii medicale. În rest nu are nimic cranian, a avut noroc. Ulterior, a fost internat un băieţel de 4 ani, tot din Dej, care a căzut de la etajul 1 al unui alt bloc, acesta prezentând un hematom peri orbital. Şi el a căzut pe iarbă. I se fac investigaţii craniene, computer-tomograf. Dar ambii sunt bine. Fetiţa rămâne internată, iar în funcţie de rezultate vedem dacă va rămâne internat şi băieţelul”, a spus Lazăr.
Reprezentanţii Ambulanţei Dej care au intervenit, miercuri, în cazul fetiţei de trei ani, au declarat că în momentul în care echipa de intervenţie a ajuns la locul accidentului, aceasta era conştientă.
