Ce superalimente poți include în dieta ta, pentru a contribui la bunăstarea generală
Dacă ești în căutarea unui stil de viață mai sănătos și a unei diete echilibrate, un pas important este să alegi pentru consumul zilnic alimente cât mai bogate în nutrienți. Descoperă ce superalimente poți include cu ușurință în dieta ta, pentru a contribui la bunăstarea generală.
După cum reiese din cel mai recent studiu lansat de către Asociația CIPRA – Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză – alături de Reveal Marketing Research, alimentația se situează anul acesta pe locul trei în topul aspectelor privind impactul asupra calității vieții românilor, fiind menționată de 51% dintre respondenți. 62% dintre respondenți au declarat că sunt mulțumiți de alimentele pe care le consumă.
Așa cum știm, alimentația sănătoasă are un impact important nu doar asupra greutății corporale sau în prevenirea unor afecțiuni. De ceea ce mâncăm depinde și nivelul nostru de energie, modul în care ne odihnim, uneori chiar stările de irascibilitate pot fi cauzate de ceea ce avem în meniu. Așadar, iată câteva alimente perfecte pentru binele tău general, pe care ar trebui să le consume cât mai des.
Iaurt, kefir și murături – probiotice naturale
Aceste alimente sunt pline de probiotice care susțin sănătatea intestinului. Un microbiom intestinal echilibrat este esențial pentru o digestie optimă și bunăstarea generală. Alege iaurtul și kefirul simplu, cu culturi vii, pentru a beneficia la maximum de calitățile lor. De asemenea, optează pentru murăturile în saramură, nu pentru cele în oțet.
Fructele de pădure
Fructele de pădure, precum afinele, murele și zmeura, sunt delicioase și pline de antioxidanți. Aceste fructe mici îmbunătățesc funcția cognitivă, susțin sănătatea inimii și pot ajuta chiar la gestionarea greutății. Adaugă-le în cerealele de mic dejun, iaurt sau savurează-le ca o gustare delicioasă.
Legume cu frunze verzi
Legumele cu frunze verzi, precum spanacul, rucola, pătrunjelul, kale sau mărarul, sunt o sursă bogată de vitamine și minerale esențiale. Sunt cunoscute pentru ca îți dau energie, întăresc sistemul imunitar, îmbunătățesc digestia și promovează sănătatea inimii. În plus, sunt pline de antioxidanți care combat radicalii liberi și reduc riscul bolilor cronice. Adaugă-le în salate, smoothie-uri sau în mesele tale pentru a profita de beneficiile lor.
Pește gras
Peștele gras, cum ar fi somonul, macroul și sardinele, conține acizi grași omega-3. Aceste grăsimi sănătoase reduc inflamația, îmbunătățesc sănătatea creierului și sprijină funcționarea inimii. Încearcă să incluzi peștele gras în dieta ta de cel puțin două ori pe săptămână pentru un aport substanțial de Omega-3.
Nuci și semințe
Migdalele, nucile, semințele de chia și de in sunt pline de nutrienți, inclusiv fibre, grăsimi sănătoase si proteine. Sunt o gustare sănătoasă care ajută la controlul poftei de mâncare, reduce riscul bolilor de inimă și îmbunătățește sănătatea tractului digestiv.
Cereale integrale
Quinoa, orezul brun și pastele din grâu integral sunt excelente surse de fibre, vitamine și minerale. Acestea sunt o sursă naturală de energie care ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge și reduc riscul bolilor cronice.
Uleiul de măsline, recomandarea specialistului, recomandarea specialistului
L-am întrebat pe dr. Șerban Damian, medic și nutriționist sportiv, expert CIPRA, dacă are un aliment preferat, pe care îl consideră de nelipsit dintr-o alimentație echilibrată.
„Uleiul de măsline este unul dintre alimentele la care nu aş renunţa. El este nelipisit în dieta mediteraneeană, considerată numărul 1 în topul abordărilor nutriţionale ce protejează sănătatea pe termen lung.Bogat în antioxidanți și grăsimi mononesaturate, uleiul de măsline contribuie la reducerea inflamațiilor și protejează inima, scăzând riscul bolilor cardiovasculare. De asemenea, uleiul de măsline ajută la menținerea nivelului de colesterol în limite normale și poate sprijini controlul greutății corporale. Consumat regulat, poate îmbunătăți funcția cerebrală și reduce riscul de boli neurodegenerative.
Uleiul de măsline extravirgin este considerat cea mai bună alegere, deoarece este obținut prin presarea la rece a măslinelor, fără a folosi procese chimice sau căldură excesivă, păstrând astfel majoritatea compușilor activi care aduc beneficii sănătății“, spune specialistul.
Sursa/foto:clicksanatate