Mașină de poliție implicată într-un accident rutier

Doi poliţişti din judeţul Argeş au ajuns direct pe patul de spital după ce o şoferiţă grăbită, care a vrut să depăşească o coloană de maşini, a intrat în plin în autospeciala care circula regulamentar. Impactul a fost atât de violent, încât maşina agenţilor a fost aruncată într-un şanţ de pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat pe Drumul Naţional 7.

    “Erau persoane care strigau. Au venit toate ambulanţele”, povesteşte o femeie.

    Cei doi agenţi erau într-o misiune de patrulare, iar autospeciala pe care era montat aparatul radar se îndeptra spre Topoloveni. Din coloana de pe contrasens un autoturism le-a ieşit în faţă. Impactul nu a mai putut fi evitat. “S-a băgat în depăşire. Era coloana, erau maşinile staţionate, s-a băgat în depăşire şi a intrat frontal în echipajul de rutieră”, spune un martor.

    Maşina de poliţie a fost aruncată în şanţ, după impact

    În urma coliziunii frontale, autospeciala a fost proiectată într-un şanţ, iar cei doi poliţişti au rămas încarceraţi. Doar pompierii au mai reuşit să-i scoată pe aceştia dintre fiare. 

    “S-a procedat la extragerea acestora şi predarea către ambulanţele SAJ”, a declarat Silviu Alexe, ISU Argeș. “Am auzit o bubuitură. Am crezut că a explodat ceva, vreo burtelie, ceva”, povestşte o martoră. Agenţii au fost transportaţi de urgenţă la o unitate medicală. Pe mâinile medicilor a ajuns şi şoferiţa care a provocat accidentul. 

    “Deşi iniţial a refuzat, a fost transportată la spital pentru investigaţii”, a declarat Marius Rizea, purtător de cuvânt al Poliției Argeș. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă a fost deschis. 

    Sursa:observatornews

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *