Dolj: Un bărbat a murit și trei femei au fost rănite după ce o șoferiță a făcut o manevră fără să se asigure

Un bărbat de 73 de ani a murit, iar alte trei femei au fost rănite într-un grav accident petrecut pe un drum din județul Dolj.

Totul s-a întâmplat după ce o șoferiță de 36 ani a vrut să depășească o dubiță fără să se asigure, în condiții de vizibilitate redusă, spun martorii.

S-a ciocnit de o mașină care circula regulamentar pe sens opus. Bărbatul de la volan nu a mai avut nicio șansă, iar pasagera din autoturism a ajuns la spital.

Impactul a fost atât de puternic încât mașina femeii a ricoșat în autoutilitară. Ambele vehicule s-au oprit într-un șanț.

Șoferița vinovată și pasagera din autoturism au ajuns și ele la unitatea medicală. Femeia de 36 de ani a fost verificată cu etilotestul și nu consumase alcool.

Poliţiştii au deschis, acum, un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

Sursa:stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *