Momente de panică pentru pasagerii unui autocar, pe centura de ocolire Vâlcele – Apahida

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost alertați, joi seara, la ora 19.51, cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la un autocar aflat pe centura Vâlcele-Apahida, în apropiere de comuna Apahida.

”Spre locul solicitării au fost trimise imediat două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD, preventiv. Pasagerii s-au autoevacuat și nu necesită îngrijiri medicale.

De asemenea, din primele date, conducătorul autocarului a acționat cu mijloace de primă intervenție și a lichidat incendiul.

Pompierii au efectuat verificări, constatând faptul că incendiul s-a manifestat la conductorii electrici ai compartimentului motor, nefiind înregistrate pagube materiale însemnate”, a arătat ISU Cluj.

Sursa/foto:cluj24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *