Plângerile foto/video ale șoferilor ieșeni la adresa colegilor de trafic: 80% sunt respinse

Lansată cu scopul de a încuraja implicarea cetățenilor în combaterea comportamentului agresiv la volan, aplicația eSAR – parte a platformei hub.mai.gov.ro – pare să nu își atingă deocamdată obiectivul în județul Iași. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, doar o mică parte dintre sesizările primite de la populație au dus la sancțiuni efective.

În total, de la momentul implementării aplicației și până în prezent, la nivelul județului Iași au fost înregistrate 415 sesizări privind abateri rutiere. Dintre acestea, doar 87 s-au concretizat în măsuri legale, alte 20 sunt în curs de analiză, iar restul – 308 – au fost invalidate. Principalul motiv este acela că sesizările nu au conținut suficiente informații pentru a permite intervenția polițiștilor.

„În urma sesizărilor înregistrate și a verificărilor efectuate de către polițiști, 308 dintre aceste sesizări au fost invalidate, fie nu erau sesizate fapte privind comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, fie nu erau respectate celelalte cerințe, respectiv nu putea fi identificat locul unde a fost surprinsă posibila faptă contravențională, nu putea fi identificat numărul de înmatriculare al autoturismului, ori sesizarea nu conținea toate elementele obligatorii”, au explicat reprezentanții IPJ Iași, într-un răspuns oficial.

Cum este definită „agresivitatea în trafic”?

Aplicația eSAR permite oricărui cetățean să trimită o sesizare completă către poliție, însoțită de o înregistrare video sau audio-video, o declarație pe propria răspundere, precum și datele personale – nume, CNP, telefon, adresă de corespondență. Pentru ca sesizarea să fie luată în considerare, este obligatoriu ca fapta să se încadreze în definiția legală a comportamentului agresiv în trafic și să poată fi identificată clar: momentul, locul, autovehiculul implicat.

Legea consideră agresivitate rutieră faptele prin care șoferii pun în pericol ceilalți participanți la trafic prin schimbări bruște de bandă, frânări sau accelerări pentru intimidare, condus foarte aproape de alt autovehicul, folosirea abuzivă a claxonului sau a farurilor, manevre riscante precum derapaje sau mers intenționat cu spatele spre alte mașini. Pentru astfel de abateri, sancțiunile prevăzute sunt între 660 și 825 de lei, iar permisul de conducere poate fi suspendat pe o perioadă de 30 de zile.

Baza legală a sancțiunilor pe baza probelor primite

Conform Ordonanței de Urgență nr. 84 din 2024, polițiștii pot aplica sancțiuni în baza înregistrărilor video primite de la participanții la trafic doar dacă este vorba despre comportament agresiv. Alte tipuri de abateri pot fi sancționate doar dacă imaginile provin de la camerele administratorilor drumurilor publice.

În prezent, fiecare sesizare este transmisă electronic către unitatea de poliție competentă teritorial, unde este analizată și verificată punctual. Dacă sunt îndeplinite condițiile de formă și fond, se dispun măsuri legale.

 „Este un instrument util doar dacă este folosit corect. Altfel, rămâne o idee bună, dar ineficientă. Le recomandăm cetățenilor să se documenteze înainte de a trimite sesizări și să respecte toate condițiile prevăzute de lege”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Până atunci, aplicația eSAR rămâne un exemplu de inițiativă tehnologică cu potențial, dar aplicată prost – nu de autorități, ci de publicul care nu reușește încă să o folosească eficient.

Sursa:ziaruldeiasi Foto:ziaruldeiasi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *