Vremea

Luni vremea frumoasă cuprinde aproape toată țara, dar o să fie răcoare, în special în centru și în nord. Maximele pornesc de la 18…19 grade în depresiuni și ajung la 29 de grade în Lunca Dunării.

După-amiaza apar câteva ploi slabe în sud-est, la munte și în nordul extrem, iar vântul bate mai tare pe crestele Carpaților.
În Dobrogea și Bărăgan temperaturile cresc de la o oră la alta. Atmosfera devine plăcută la orele prânzului, când se ating 28 de grade în Bărăgan. În a doua parte a zilei apar câțiva nori de ploaie în această regiune.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim vreme frumoasă, vânt domol și temperaturi mai scăzute decât în mod obișnuit. La amiază maximele se opresc pe la 25…26 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem o dimineață cam rece, dar amiaza aduce temperaturi în creștere față de ieri. Chiar și așa o să fie răcoare pentru data din calendar și se vor înregistra cel mult 24 grade. Pe alocuri se înnorează și o să picure trecător.

Ploi ușoare în Transilvania

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș o să plouă puțin – mai ales în a doua parte a zilei. În ansamblu avem soare, vreme bună, dar temperaturile lasă mult de dorit și se ating cel mult 20…21 de grade.

persoană pe strada, umbrela, ploaie

În vestul României avem o zi însorită și o amiază plăcută, dar cu temperaturi mai potrivite pentru luna septembrie, în jur de 25 de grade. La noapte vor fi 9…10 grade în această regiune.

În Transilvania este cam frig acum dimineața, în special în depresiuni, pe unde a apărut și ceața. Amiaza aduce vreme bună, soare, câțiva nori și un vânt mai intens la munte, la altitudini mari. Vor fi cel mult 23 de grade în vestul provinciei.

În Oltenia cerul se păstrează curat toată ziua și se mai încălzește puțin față de ieri. Vântul adie plăcut și maximele ajung pe la 27…28 de grade.

Nici în ținuturile sudice nu prea vedem norii, iar în Lunca Dunării temperaturile ajung la normal și se ating 29 de grade pe la Giurgiu.

Vremea azi în Capitală

În București este răcoare dimineața, dar atmosfera se încălzește mai târziu. Avem cer mai mult senin, un pic de vânt și o maximă în jur de 28 de grade. La noapte se răcește din nou. Vor fi 13 grade în centru și 10 grade la marginea orașului.

La munte găsim vreme rece pentru această perioadă, iar la începutul zilei este chiar frig. Vântul are unele intensificări în zonele înalte. După-amiaza o să picure trecător în Carpații Meridionali și în Orientali.

Pe litoral se face mai răcoare și vor fi cel mult 25 de grade prin stațiuni. Atmosfera se menține însorită în cea mai mare parte a zilei. Vântul este destul de insistent și apar câțiva nori de ploaie și aici. Apa mării rămâne rece.

Sursa:stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *