Sărbătoare la Constanța, Regata Marilor Veliere
Ceremonia de deschidere, care va avea loc la ora 13.00, va da startul unei competiții la care participă 13 veliere. Acestea se împart în patru clase, de la A la D, unde clasa A cuprinde nave cu velatură tradițională cu peste 40 de metri lungime, clasa B are nave cu velatură tradițională, dar cu lungime de sub 40 de metri, clasa C se referă la navele cu velatură modernă sub 40 de metri, iar în final clasa D conține navele cu velatură modernă sub 40 de metri, dar cu velă spinnaker.
Cele 13 veliere vin din nu mai puțin de cinci țări, cu Rusia în fruntea acestui clasament. E vorba de șapte rusești: Kruzenshtern, Nadezhda și Mir sunt veliere din clasa A, Arial face parte din clasa C, iar Anna Maria, Vityaz și Akela din clasa D. Alte două, Mircea și Adornate, sunt din România. Tot două veliere vin și din Bulgaria – Royal Helena și Kaliakra, ambele din clasa A. Acestora li se mai adaugă Pogoria din Polonia și Atyla din Spania.
Cea mai interesantă navă este, desigur, Kruzenshtern. Velierul face parte din Clasa A și urmează să reprezinte Rusia chiar dacă în 1926, atunci când a fost construit, purta însemnele Germaniei. Kruzenshtern s-a numit inițial Padua, iar atunci când nu era pe mare putea fi găsit în portul Hamburg din Germania. Abia 20 de ani mai târziu a fost predat Rusiei, în urma Celui de-al Doilea Război Mondial, prilej cu care a fost redenumit după exploratorul rus Adam Johann Krusenshtern. Între 1961 și 1965 Kruzenshtern a avut misiuni de-a lungul Oceanului Atlantic, Mării Măditerane și Caraibelor, iar în 1965 a fost transferat Ministerului Rus al Pescuitului pentru a fi folosit de studenții ce se pregăteau să devină marinari civili. În prezent Kruzenshtern ancorează în porturile Kaliningrad și Murmansk și este al doilea cel mai mare velier încă funcțional, după Sedov, o altă navă rusească ce are origini nemțești.
Duminică dupa-amiază, bijuteriile plutitoare vor porni spre Novorossysk, Rusia, iar de acolo spre Soci. Portul final al Regatei din acest an este Varna, Bulgaria.
sursa: lifestylemag.ro
