Mașini făcute zob într-o intersecţie din Constanţa
Patru persoane au fost rănite, noaptea trecută, după ce două BMW-uri s-au ciocnit la intersecția Bulevardului Mamaia cu strada Ion Rațiu din municipiul Constanța. Trei victime au fost transportate la spital. A patra victimă a refuzat transportul la spital fiind asistată medical la fața locului.

Impact violent între două BMW-uri, azi noapte, în municipiul Constanța. Accidentul s-a produs în jurul orei 23:45, la intersecția Bulevardului Mamaia cu Ion Rațiu. Potrivit ISU Constanța, în urma coliziunii au rezultat 4 victime, din care una se află în stare inconștienţă, trei conștiente.
Accident cu două BMW-uri, în Constanţa
Trei dintre răniţi au fost transportaţi la spital, a patra fiind asistată medical la fața locului. La intervenție au participat echipaje ale SMURD, SAJ Constanța și pompieri de la descarcerare.
Conform poliţiştilor, unul dintre şoferii implicaţi în accident ar fi pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului. “La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Ion Rațiu din municipiul Constanța. Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 19 ani, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, dinspre bulevardul Tomis către strada Soveja și, ajungând la intersecția cu strada Ion Rațiu, pe fondul nerespectării culorii roșie a semaforului electric, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 38 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor 2 conducători auto, precum și a unei femei, de 22 de ani, pasageră în primul autoturism și a unui bărbat, de 59 de ani, pasager în cel de-al doilea autoturism. Conducătorii auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a transmis IPJ Constanţa.
Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Sursa/foto:observatornews