Reguli noi pentru șoferii din Uniunea Europeană
Se schimbă regulile în trafic. Şi nu doar pentru noi, ci în toată Uniunea Europeană. Permisul, spre exemplu, intră în era digitală, astfel că îl vom avea la un click distanţă, direct pe telefonul mobil. Parlamentul European a aprobat deja seria de norme rutiere, care include mai multe noutăţi.
Principala modificare este faptul că va putea fi accesat permisul direct de pe telefonul mobil. Cei care îl doresc și în format fizic îl vor primi și în această variantă, va dura câteva săptămâni până să îl obțină. Sunt și alte modificări, mai ales pentru șoferii începători.
Cei care au permisul de cel mult 2 ani vor avea de susținut o probă suplimentară, iar pentru ei sancțiunile vor fi mai dure dacă au condus sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe, ori nu au purtat centura de siguranță. Permisul va avea o valabilitate de 15 ani, iar în țările unde este folosit și ca act de identitate va avea o valabilitate de 10 ani. Dacă vor fi date sancțiuni, fie că vorbim despre amenzi pentru viteză sau suspendarea dreptului de a conduce într-un stat, automat va figura acest lucru și în statul de origine al persoanei respective.
Vor fi, cum spuneam, mai multe probe, inclusiv în examen se vor face modificări și vor fi abordate teme precum unghiul mort, folosirea telefonului la volan, ori cum se deschid corect portierele, pentru că știm că se produc destul de des accidente din această cauză, dar și cu accent pe ceilalți participanți vulnerabili din trafic, vorbim aici despre copii, pietoni sau bicicliști. Acestea sunt doar o parte dintre modificări dacă, după ce vor deveni oficiale, fiecare stat membru va avea la dispoziție 3 ani pentru a le implementa.
Sursa:observatornews Foto:antena3CNN
