SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 06:40

Ora: 06:40

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este restricționat pe ambele sensuri ale DN5 Giurgiu-Ruse, pe Podul Prieteniei, în loc. Giurgiu, județul Giurgiu, în urma unui accident rutier ce s-a produs pe raza localității Ruse, Bulgaria. Din primele informații, este vorba despre un autocamion care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 08:00.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Brașov, dar și pe DN1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, traficul rutier se desfășoară fluent, în condițiile unui carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună și fără evenimente rutiere.

Este semnalată aglomerație pe principalele artere rutiere care converg către municipiul București, respectiv autostrada A1 București-Pitești – localitatea Ciorogârla, DN 1A – localitatea Mogoșoaia, DN 7 – localitatea Chitila, dar și pe Centura Capitalei, pe raza localităților Chiajna, Domnești, Bragadiru și Pantelimon.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *