Accident rutier pe drumul de lângă calea ferată dintre localitățile Tariverde și Mihai Viteazu
Un accident rutier s-a produs marți seară, pe drumul de lângă calea ferată dintre localitățile Tariverde și Mihai Viteazu. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o persoană a rămas blocată în mașină.
La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Dobrogea – o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD B2 Midia, precum și echipajul de descarcerare Fripis și SMURD C.
În total, în accident au fost implicate trei persoane. Una dintre acestea, un bărbat de aproximativ 50 de ani, conștient, a fost preluată de echipajul SMURD C și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Pompierii au asigurat zona pentru prevenirea incendiilor, iar polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
COMPLETARE. Iată ce spune Poliția despre accident:
„Astăzi, în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22, la kilometrul 247+130 metri.
Din primele cercetări a reieșit faptul că impactul s-a produs între 2 autovehicule, respectiv un autoturism, condus de un bărbat, de 59 de ani și o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 50 de ani, care circulau din sensuri opuse.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celui de-al doilea conducător auto, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatul la testarea cu aparatul etilotest fiind negativ.
Șoferul de 59 de ani a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii posibilei existențe a unor substanțe în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”
Sursa:ct100
