Ar trebui să fie instalat un sistem etilotest automat în mașini?

Majoritatea șoferilor din Regatul Unit susțin introducerea de sisteme automate de detectare a alcoolului în mașină, relatează Biziday.ro.
RAC, o companie care oferă servicii auto, asistență rutieră și cercetare în domeniul transporturilor, a solicitat recent un sondaj. În urma acestuia, s-a aflat că patru din cinci șoferi din Regatul Unit doresc instalarea unui etilotest automat în mașini. Dacă șoferii nu vor putea trece de acesta atunci când se urcă la volan, nu li se va permite pornirea sau conducerea mașinii.
În Australia, Belgia, Canada, Olanda și SUA deja sunt folosite astfel de sisteme. Acestea sunt însă folosite doar pentru a îi verifica pe cei ce au fost condamnați deja pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. În urma acestor testări, aceștia pot beneficia de o reducere a perioadei de interdicție.
Conform sondajului solicitat de RAC, șoferii britanici sunt „foarte dornici să se facă ceva diferit” pentru combaterea condusului sub influența alcoolului. În Regatul Unit, cei prinși își pierd permisul pentru 12 luni, iar în unele cazuri pot fi chiar trimiși în închisoare. Dacă aceștia participă la cursuri de reabilitare, pedeapsa le poate fi redusă.
Testarea automată – susținere marea din rândul tinerilor
Mai mult de două treimi dintre respondenți susțin că etilotestul automat ar trebui instalat în mașinile tuturor celor ce au fost prinși că au condus sub influență. Doar un sfert dintre aceștia susțin că etilotestul ar trebui montat numai în mașinile recidiviștilor.
Tinerii sunt cei ce susțin în număr mare această soluție. 87% dintre respondenții de 25 de ani și 86% dintre cei cu o vârstă între 25 și 44 de ani se declară pentru introducerea sistemului de testare automată. Dintre cei cu vârsta de 65 de ai, doar 73% dintre aceștia susțin o astfel de măsură.
„Având în vedere că nivelurile de conducere sub influența alcoolului sunt încă alarmant de ridicate, șoferii sunt foarte dornici să se ia măsuri diferite pentru a aborda problema. Condusul sub influența alcoolului poate fi considerat inacceptabil din punct de vedere social de către majoritate, dar este clar că o mică parte dintre oameni încă practică acest lucru și își pun viața lor și a altora în pericol grav”, a spus purtătorul de cuvânt la RAC.
Conform datelor, în 2023, 260 de persoane au murit în Regatul Unit în urma accidentelor rutiere în care au fost implicați șoferi ce se aflau sub influența alcoolului. Aproximativ 1.600 de persoane au fost rănite.
Sursa/foto:promotor
