O maşină s-a răsturnat la intersecţia bulevardului Dacia cu Calea Moşilor

Un accident rutier produs în zorii zilei de joi, la intersecţia bulevardului Dacia cu Calea Moşilor, s-a soldat cu rănirea a trei persoane. În urma impactului dintre două autoturisme, unul dintre vehicule s-a răsturnat pe plafon.
Trei persoane au fost rănite joi dimineaţă, după ce două maşini s-au ciocnit în zona centrală a Capitalei, iar unul dintre autoturisme s-a răsturnat pe plafon.
Potrivit informaţiilor transmise de Brigada de Poliţie Rutieră, accidentul a avut loc la data de 18 decembrie 2025, în jurul orei 05:10. Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la producerea evenimentului rutier la intersecţia bulevardului Dacia cu Calea Moşilor.
„Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un accident de circulaţie, în care au fost implicate două autovehicule, iar în urma impactului unul dintre acestea s-a răsturnat pe plafon”, a precizat Brigada Rutieră.
Cele trei persoane rănite se aflau în autoturismul care s-a răsturnat şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind „zero”.
Sursa:stirileprotv
