Lukoil și-a vândut activele externe, inclusiv pe cele din România

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei Lukoil International GmbH, care regrupează activele din străinătate ale companiei, către fondul american de private equity Carlyle Group, transmite Reuters.

Lukoil a fost inclus pe lista entităților sancționate de SUA în luna octombrie 2025, ca răspuns la progresul lent al negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. Această mișcare a forțat gigantul petrolier rus să își vândă activele din străinatate.

În conformitate cu sancțiunile americane, Lukoil avea termen limită până pe 28 februarie 2026 pentru a-și vinde activele din străinătate.

Lukoil are o rețea de peste 5.300 de benzinării în 20 de țări din întreaga lume, precum și rafinării în Europa. Producția lor combinată a ajuns anul trecut la 13,5 milioane de tone sau aproximativ 270.000 de barili pe zi, conform raportului anual.

În România, Lukoil deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție.

Sursa/foto:stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *