Accident provocat de un șofer băut

Un șofer care a scăpat mașina de sub control și s-a izbit într-o mașină parcată și într-un gard a fost depistat de polițiștii rutieri cu o alcoolemie imensă. Singura parte bună din acest caz este că șoferul pericol public nu a făcut victime.
Sâmbătă seară, în jurul orei 18.50, polițiștii Secției Rurale Mălini au fost sesizați prin 112 de către un localnic cu privire la faptul că au intrat in coliziune două mașini pe raza satului Băișești, comuna Cornu Luncii, iar un șofer pare băut.
La fața locului au fost identificate cele două mașini și a fost găsit și șoferul care pierduse controlul și intrase pe acostament.
Este vorba de un localnic, care conducea un Renault care era proptit într-un gard.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 1,49 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Fălticeni în vederea recoltării a două mostre biologice de sânge.
În mod normal, concentrația de alcool în sânge se va cifra în jurul valorii de 3 la mie, ori chiar peste.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Sursa/foto:monitorulsv
