Accident pe A3, în zona Moara Vlăsiei

Traficul rutier este restricționat joi dimineață, 19 februarie, pe autostrada A3 București–Brașov, în zona localității Moara Vlăsiei, județul Ilfov, din cauza unui accident în care au fost implicate trei ansambluri rutiere, o autoutilitară și un autoturism, informează Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române.Nu s-au înregistrat victime. FOTO: Facebook/A3 Autostrada - Romania

Nu s-au înregistrat victime. FOTO: Facebook/A3 Autostrada – Romania

Accidentul s-a produs la kilometrul 26, pe sensul de mers spre Ploiești, fără ca vreo persoană să fie rănită. Circulația se desfășoară pe banda a doua a sensului către Ploiești și pe banda întâi a sensului către București, reluarea normală a traficului fiind estimată după ora 07:00, potrivit INFOTRAFIC.

La această oră, nu sunt autostrăzi cu circulația complet oprită din cauza condițiilor meteo, însă șoferii sunt avertizați că traficul se desfășoară în condiții de iarnă, cu depuneri de zăpadă pe carosabil, pe autostrăzile A1 București–Râmnicu Vâlcea, A2 București–Cernavodă, A3 București–Brașov, A7 Ploiești–Adjud și A0 Centura București.

De asemenea, este semnalată ceață densă pe autostrada A2 București–Cernavodă, între kilometrii 35 și 160, unde vizibilitatea scade sub 200 de metri și, pe alocuri, chiar sub 50 de metri.

În continuare, mai multe drumuri naționale sunt închise din cauza vremii severe, printre care DN 22A Cataloi(TL)–Hârșova(CT), DN 2S Jijila–pod Brăila și DN 23B Măicănești–Ciorăști(Vrancea). Alte sectoare de drum sunt restricționate pentru autovehiculele de mare tonaj în județele Tulcea și Constanța.

În județul Tulcea, manevrele navale sunt suspendate în Bara Sulina, iar traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, fără blocaje înregistrate până în prezent.

Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze înainte de plecare cu privire la starea traficului.

Sursa:adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *