Șoferii internaționali cu dreptul de a conduce suspendat trebuie să achite amenda înainte de a părăsi România

Șoferii care au permisul de conducere eliberat de o autoritate străină și cărora li s-a suspendat dreptul de a conduce în România ar putea fi obligați să își achite integral amenda înainte de a-și recupera documentul și de a părăsi țara, potrivit unei propuneri legislative depusă în Parlament. Inițiativa modifică Codul rutier și urmărește să rezolve problema recuperării amenzilor aplicate conducătorilor auto nerezidenți.
Potrivit expunerii de motive, statul român se confruntă de ani buni cu dificultăți în recuperarea amenzilor contravenționale aplicate cetățenilor străini care încalcă regulile de circulație în România.
Deși la nivel european există reguli clare privind schimbul transfrontalier de informații în cazul abaterilor rutiere, stabilite prin Directiva 2015/413 și modificările ulterioare, iar acestea au fost transpuse în legislația românească prin Legea nr. 5/2014 și Legea nr. 203/2018, aplicarea lor este, potrivit inițiatorilor, incompletă.
Una dintre principalele probleme invocate este lipsa unui sistem informatic integrat care să permită evidența unică a proceselor-verbale și transformarea acestora în titluri de creanță electronice, astfel încât amenzile să poată fi urmărite și executate.
În lipsa unei proceduri eficiente, multe dintre sancțiuni rămân neîncasate. În expunerea de motive este menționat și un exemplu concret: în județul Vâlcea, în perioada 2020-2023, aproape 1.900 de cetățeni străini au fost sancționați, însă în majoritatea cazurilor s-a aplicat avertisment, din cauza dificultăților birocratice legate de recuperarea amenzilor.
Autorii proiectului susțin că situația afectează atât veniturile la bugetul de stat, cât și principiile concurenței loiale între transportatorii români și cei străini, dar și siguranța rutieră.
Ce prevede modificarea Codului rutier
Proiectul vizează modificarea art. 113 alin. (1¹) din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Conform noii forme propuse, titularul unui permis de conducere eliberat de o autoritate străină, împotriva căruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce în România, poate solicita restituirea documentului înainte de expirarea perioadei de suspendare doar dacă prezintă dovada că amenda a fost achitată.
Textul prevede explicit că solicitarea trebuie făcută la șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta, „cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României”, pe baza unui document care să ateste plata sancțiunii.
În lipsa chitanței sau a ordinului de plată, permisul nu va putea fi restituit înainte ca șoferul să plece din țară.
Măsura nu vizează șoferii români sau persoanele cu domiciliul în România, pentru care amenzile sunt urmărite prin mecanismele fiscale deja existente.
Cont unic pentru plata amenzilor
Pentru ca noua regulă să poată fi aplicată în mod efectiv, proiectul mai prevede că, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Finanțelor va trebui să comunice un cont unic în care cetățenii străini să poată achita aceste amenzi.
Scopul este simplificarea procedurii de plată și evitarea blocajelor administrative.
Pentru a produce efecte, proiectul trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial. Până la finalizarea acestui parcurs legislativ, noile prevederi nu se aplică.
Sursa:digi24 Sursa foto: digi24