Accident mortal la marginea Ploieștiului

În accident au fost implicate două autoturisme și o remorcă parcată. La fața locului, salvatorii au găsit două femei încarcerate, una dintre ele inconștientă.

UPDATE

Fata de 19 ani care și-a pierdut viața în cumplitul accident se afla într-un Audi cu număr de Dâmbovița.

Al doilea autoturism implicat este un Logan înmatriculat în București.

Impactul s-a produs pe drumul care duce spre Buda (Ariceștii Rahtivani).

„Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Ploiești intervin în cazul unui accident rutier produs în localitatea Blejoi, pe strada Buda.

La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță cu medic SAJ Prahova. 

În accident au fost implicate două autoturisme și o remorcă parcată.

În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate, dintre care una în stare de inconștiență.

Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate. Persoana încarcerată, conștientă, a fost extrasă în siguranță și preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, a anunțat ISU Prahova.

Victima este o femeie de 37 de ani care a fost preluată de un echipaj SMURD – Terapie Intensivă Mobilă și transportată la spital.

Cea de-a doua victimă, extrasă ulterior, a fost declarată decedată. Este vorba despre o fată de numai 19 ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.

Sursa:telegrama Foto:telegrama

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *