Incident grav: un jucător al FC Rapid București ar fi părăsit locul unui accident
Un fotbalist de la Rapid București a lovit o femeie cu mașina și apoi a plecat de la locul accidentului fără a avea acordul polițiștilor. Informația este oferită de surse apropiate anchetei. Ulterior, bărbatul a fost găsit și a fost dus la audieri, potrivit Mediafax.
Sursele susțin că în accident a fost implicat fotbalist ivorian Keita Abdul Kader. Accidentul a avut loc marți dimineață, la ora 5.50 pe strada Gherghiței în intersecția cu strada Nicolae Zamfir.
Victima este o femeie de 68 de ani care traversa strada. Ea a fost dusă în stare gravă la spital, mai susțin sursele.
Keita a fugit de la locul accidentului
După ce victima a fost urcată în ambulanță, Keita a plecat de la fața locului fără să declare accidentul la Poliție, susțin sursele golazo.ro.
Acesta ajunsese în București aproape de miezul nopții, după ce jucase o repriză în victoria obținută de Rapid la Slobozia, scor 2-1. Apoi, acesta s-a despărțit de colegi și a mers la o moschee din Capitală pentru a se ruga.
Mijlocașul este musulman și se află în perioada Ramadanului, când trebuie să țină post negru de dimineață până seara. Abia după apusul soarelui poate mânca și bea apă.
Jucătorul a fost ridicat de acasă de Poliție, în jurul orei 10:00. Agenții au verificat mașina jucătorului, apoi l-au dus la INML pentru analize de sânge.
Ivorianul a ajuns apoi la sediul Brigăzii Rutiere pentru declarații, unde se află și în acest moment.
Cine e Kader Keita
Mijlocașul ivorian a ajuns în România în urmă cu 2 ani, când a semnat cu CFR Cluj. După doar un an în Ardeal, Rapid a plătit 200.000 de euro pentru un împrumut pe șase luni.
Evoluțiile bune i-au convins pe giuleșteni să-l transfere definitiv pe Keita, pentru care au achitat încă 100.000 de euro în vară.
De-a lungul carierei, acesta a trecut pe la Ajaccio, Lille, Westerlo, Sion și Sivasspor, înainte să se transfere în Liga 1.
Are o selecție la naționala Coastei de Fildeș și i-a reprezentat pe africani la Jocurile Olimpice din 2020.
Sursa:ziaruldeiasi
