Mașini ridicate și amenzi în Suceava pentru parcarea pe locurile persoanelor cu dizabilități

Două autovehicule parcate neregulamentar pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități, situate pe bulevardul George Enescu, din municipiul Suceava au fost ridicate, joi dimineață, de polițiștii locali din cadrul Primăriei Suceava. Administrația locală a informat, printr-un comunicat de presă, că niciunul dintre vehicule nu avea expusă la vedere legitimația de parcare pentru persoane cu dizabilități, încălcând astfel reglementările în vigoare. „Locurile de parcare rezervate persoanelor cu dizabilități sunt destinate exclusiv celor care dețin și afișează vizibil documentul corespunzător. Atenționăm toți conducătorii auto: ocuparea acestor locuri fără drept legal atrage sancțiuni contravenționale de la 2.000 lei la 10.000 lei, cu măsură complementară de ridicare a vehiculului pe cheltuiala proprietarului”, este mesajul transmis de administrația locală a municipiului Suceava.


Sursa:monitorulsv
