Satele de poveste din Munții Apuseni: peisaje feerice și legendarele locuri ale aurului

Satele din Munții Apuseni sunt redescoperite de turiști. Unele, ca Săcărâmb și Roșia Montană, păstrează amprenta trecutului minier și legendele aurului, iar altele, ca Râmeț, Rîmetea sau Dumești, și-au păstrat farmecul așezărilor patriarhale, ferite de construcții moderne și de exploatări miniere.

Satul Săcărâmb. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Munții Apuseni sunt una dintre cele mai pitorești regiuni ale României, iar satele risipite pe culmi și în văi păstrează încă urmele unei lumi vechi, în care oamenii au trăit din minerit, păstorit și din pădure.

După declinul exploatărilor miniere și depopularea multor așezări montane, unele sate au rămas aproape neschimbate, iar în ultimii ani au început să fie redescoperite de turiști, atrași de peisajele spectaculoase, de liniștea lor și de poveștile vechi ale Apusenilor.

Munții împodobiți cu nestemate

Munții Apuseni se întind pe aproape 20.000 de kilometri pătrați în regiunea istorică a Transilvaniei, peste județele Arad, Bihor, Cluj, Alba și Hunedoara. Sunt delimitați de marile văi ale Mureșului, Someșului Mic și Crișurilor, ocupând un teritoriu vast cuprins între orașele Alba Iulia și Oradea, Deva și Cluj-Napoca, Aiud și Beiuș, Zam și Huedin.

Lanțul montan al Apusenilor cuprinde mai multe grupe de munți, despărțiți de văi adânci și depresiuni formate de râurile Arieș, Criș, Someș și Mureș. În sudul lor se înalță Munții Metaliferi, faimoși pentru resursele bogate în aur și argint, și Munții Trascăului, în vest se află Munții Zarandului și Codrului, iar în nord și nord-est masivele mai înalte ale Bihorului, Vlădesei, Muntelui Mare și Gilăului, unde se găsește și cel mai înalt vârf al Apusenilor, Cucurbăta Mare (1.849 metri).

Video aici

„Fără a atinge înălțimile semețe care dau frumusețea Munților Făgăraș, Piatra Craiului sau Rodnei, Munții Apuseni dezvăluie turiștilor frumuseți nebănuite, de cu totul altă natură. Nicăieri în ceilalți munți nu găsești o îmbinare mai armonioasă între linia domoală a plaiurilor și verticalitatea rupturilor, nicăieri nu găsești o asemenea concentrare de fenomene naturale și monumente ale naturii, nicăieri omul nu și-a legat așa de organic viața de munte, încadrându-se în peisajul natural”, arătau autorii ghidului turistic „Munții Apuseni”, în anii ’80.

În zona centrală a Munților Apuseni, la limita județelor Hunedoara, Arad, Bihor, Cluj și Alba, se ridică Muntele Găina (1.486 m), un loc simbolic al Țării Moților, cunoscut din vechime ca punct de întâlnire al comunităților din munți.

În Apuseni se găsesc cele mai importante zăcăminte de aur și metale prețioase din România, iar bogățiile din adâncuri au atras oameni încă din cele mai vechi timpuri. În jurul minelor de la Abrud, Roșia, Zlatna, Baia de Arieș sau Baia de Criș au existat așezări populate încă din perioada dacică și apoi daco-romană, iar continuitatea locuirii în Munții Apuseni este considerată una dintre cele mai vechi din spațiul românesc.

Apusenii, „țara de piatră”

Munții Apuseni au fost acoperiți din vremuri străvechi de întinderi vaste de păduri seculare, iar această bogăție naturală a influențat felul în care s-au înființat satele, dar și ocupațiile localnicilor, în ținuturi unde agricultura era dificilă, iar mineritul nu oferea întotdeauna stabilitate.

„În Țara Moților nu sunt decât brazi, oameni, topoare și stânci. Este o țară de piatră unde sărăcia este aspră și tare ca piatra”, adăuga scriitorul Geo Bogza în anii ’30.

Mulți oameni s-au așezat în locuri izolate, aproape de pășuni, de izvoare sau de locurile unde puteau defrișa pădurile pentru fânețe și puteau crește animale. De multe ori, când o familie găsea o pășune mai bună sau un loc potrivit pentru cosit, se desprindea de satul vechi și își ridica o casă nouă la mare depărtare.

Video aici

„În timp de două-trei generații, lângă casele părinților, așezându-se ale fiilor și nepoților, crângurile se transformau în cătune și apoi în sate, din care urmau să se desprindă alte crânguri. S-a ajuns astfel ca perimetrul Munților Apuseni să aibă peste 300 de sate, toate asemănătoare între ele, dar totodată și cu evidente diferențieri de îndeletniciri, de port și de locuințe de la regiune la regiune”, nota istoricul Vasile Netea în cartea „Munții Apuseni. Muzeu istoric și panteon al poporului român”.

Moții, locuitorii legendari ai Apusenilor

Academicianul Vasile Netea arăta că, în trecut, locuitorii Munților Apuseni purtau denumiri diferite, în funcție de zonele în care trăiau.

Cei din jurul Zlatnei erau numiți mocani, cei dintre Abrud, Câmpeni, Vidra și Albac și de pe Valea Arieșului erau moți, iar pe văile Crișului Alb și Crișului Negru trăiau moții crișeni, în timp ce locuitorii din zona de sus a Arieșului erau numiți țopi. Cu timpul, numele de moți a ajuns să fie folosit pentru întreaga populație din Țara Moților, așa cum este cunoscută și astăzi partea centrală a Apusenilor.

„De felul cum s-au așezat moții în Munții Apuseni, deveniți legendara lor țară, cei care o cercetează pot avea o imagine dură și de o arhaică frumusețe, dacă în măruntaiele acestor munți vor pătrunde câteva sute de metri, până la straturile de aur. Două lucruri sunt prețioase în Munții Apuseni și le-au adus faima: oamenii și aurul. Sunt în țara noastră munți mai înalți și de o frumusețe grandioasă, dar le lipsesc pe dinăuntru filoanele de aur, iar pe dinafară așezările permanente de oameni, sub toate consecințele stâncii și ale anotimpurilor vrăjmașe. Numai în acești munți oamenii sunt legați pe viață și pe moarte de stânca nefertilă: sate crescute pe suprafața aridă a unui granit căptușit cu aur”, scria publicistul Geo Bogza, în volumul „Țări de piatră, de foc și de pământ”.

Minele, pădurile și creșterea animalelor au asigurat, din timpuri străvechi, supraviețuirea comunităților din Munții Apuseni. După închiderea celor mai multe exploatări miniere, tot mai puțini localnici au rămas să trăiască din creșterea animalelor, o ocupație tot mai dificilă la munte, unde costurile sunt mai mari, iar condițiile de trai mai aspre decât în zonele cu relief și climă mai blânde.

În ultimii ani, odată cu modernizarea mai multor drumuri montane și cu popularitatea unor monumente ale naturii din apropierea lor, tot mai multe sate din Apuseni au fost redescoperite ca destinații turistice. Unele dintre ele, ca Rimetea, Râmeț sau Dumești, au păstrat farmecul așezărilor patriarhale, netulburate de construcții moderne și de exploatări miniere care au marcat istoria și înfățișarea multor localități din Apuseni.

Altele, ca Roșia Montană sau Săcărâmb, cu o istorie îndelungată a mineritului și înconjurate de legende, au păstrat urmele vizibile ale vechilor mine de aur și ale arhitecturii ridicate în jurul lor și continuă să impresioneze prin priveliștea lor, chiar dacă aceasta este încă apăsată de rămășițele trecutului minier.

Roșia Montană a păstrat cele mai vechi mine de aur

În județul Alba, la circa 10 kilometri de Abrud, turiștii descoperă Roșia Montană, cel mai vechi centru minier din Transilvania, care păstrează galerii romane, necropole antice, monumente funerare, edificii sacre și ruine ale unor clădiri publice din epoca romană. În secolul al XVIII-lea, mineritul de la Roșia Montană a intrat în epoca sa modernă, devenind, pentru perioade îndelungate, unul dintre cele mai prospere centre miniere din Europa.

Sursa:adevarul Foto:adevarul(selectiv)