Vremea

Ziua de astăzi aduce vreme bună în cea mai mare parte a țării. E adevărat că, în vest și în nord-vest, se înnorează din când și sunt ceva condiții de precipitații: ploi în Banat și în Crișana și precipitații sub toate formele în zonele montane aferente.

Maximele pleacă de la 9…10 grade în sudul litoralului și ajung la 16…17 grade în nord-vest.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe-aici avem puțină ceață dimineață; soare și câțiva nori – mai târziu. Se mai încălzește în unele zone, iar temperaturile urcă până la 15 grade în nordul Dobrogei. În schimb, în sudul litoralului vor fi doar 9…10 grade.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem atmosferă însorită și temperaturi în creștere față de ziua trecută. Se ating 15 grade, iar acum, dimineața, sunt ceva condiții de ceață în zonele joase.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim tot vreme frumoasă și caldă, dar asta după ce se ridică ceața matinală. La amiază se face puțin mai cald decât ieri, iar temperaturile urcă până la 15 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem atmoferă schimbătoare, cu înnorări și perioade cu soare. Condițiile de precipitații sunt foarte reduse, iar pe-aici se ating cele mai mari valori din țară: 16…17 grade în zona Maramureșului.

Norii se înmulțesc și în vestul țării. Cu totul izolat, e posibil să plouă puțin în zonele joase. La munte sunt condiții de ploaie sau de lapoviță în zonele joase, în timp ce, la altitudini mari, s-ar putea să vină câțiva fulgi de zăpadă. Temperaturile mai scad puțin, dar vremea rămâne caldă și se ating 15 grade.

În Transilvania avem încă o dimineață foarte rece în zona depresionară și tot pe-acolo s-a format puțină ceață. Se încălzește rapid, iar la amiază vor fi 12 grade în depresiuni și 15 grade în vestul regiunii. La munte se mai înnorează din când în când, iar în vestul Meridionalilor e posibil să vină ceva precipitații.

În Oltenia avem soare și vreme bună în zonele joase, însă pe la munte se adună norii și sunt condiții de precipitații slabe: ploaie și lapoviță la altitudini mai mici și ninsori pe creste. Temperaturile rămân ridicate și ajung la 15 grade.

În ținuturile sudice domină atmosfera însorită. E adevărat că, în primele ore, s-ar putea să apară ceața pe la câmpie, dar amiaza aduce soare și vreme bună în toată regiunea. Maximele ating 14 grade.

Vremea în București

În București avem atmosferă schimbătoare: înnorări, perioade cu soare, un pic de vânt și o maximă de 14 grade. Noaptea aduce vreme bună și o minimă de 3 grade în centrul orașului.

Vremea la munte

La munte apar mai mulți nori, în special în Carpații Occidentali și în vestul Meridionalilor. Pe acolo e posibil să picure trecător sau să fie lapoviță. La noapte, în Munții Banatului se intensifică vântul și ajunge la viteze de 80 de km/h. Temperaturile din stațiuni se mențin la valorile de ieri. 

Sursa:stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *