Accident rutier în Humulești între o mașină și o căruță

Accident rutier în Humulești între o mașină și o căruță. Intervenție rapidă a echipajelor de salvare, după ce două persoane, printre care și un minor, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În data de 18.03.2026, prin apel la 112, la ora 20:32, a fost anunțat un accident rutier produs în satul Humulești din orașul Târgu-Neamț.

În accident au fost implicate un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, și un atelaj hipo în care se aflau două persoane.

Intervenție rapidă a echipajelor de salvare

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD), SVSU Vânători-Neamț, SAJ și IPJ.

Persoanele care se aflau în atelajul hipo, un bărbat de 29 de ani și un copil de 14 ani, au fost asistate medical la locul evenimentului de către echipajele SAJ și SMURD, ulterior fiind transportate în stare de conștiență la CPU Târgu-Neamț.

Conducătorul autoturismului nu a necesitat îngrijiri medicale.

Măsuri pentru prevenirea altor pericole. Accident rutier în Humulești între o mașină și o căruță

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Sursa:monitorulneamt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *