Accident la Năvodari. Un TIR încărcat cu oi s-a răsturnat

Accident teribil în această dimineaţă într-un sens giratoriu din Năvodari. Un TIR încărcat cu oi s-a răsturnat iar bilanțul este unul dramatic – peste 160 de animale au murit. În jur de 130 de animale salvate au ajuns înapoi la fermă. TIR-ul transporta animalele către portul Midia, unde urmau să fie îmbarcate pentru export. Cristina Niță ne spune în ce stare este șoferul și ce s-a întâmplat concret acolo.
Accidentul s-a produs în această dimineață la intrare pe podul din Năvodari, pe drumul județean 226. Un autotren încărcat cu sute de oi s-a răsturnat. Șoferul nu a fost rănit, iar polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest și nu a consumat alcool.
160 de animale au murit în urma impactului, iar 128 au fost salvate și transportate la fermă, unde în acest moment sunt atent monitorizate de medici veterinari. TIR-ul transporta animalele către portul Midia, acolo unde urmau să fie îmbarcate pentru export. Intervenția a fost una de amploare.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale pompierilor, dar și polițiști care au monitorizat atent situația. Traficul în zonă a fost oprit până când animalele au fost ridicate de la fața locului. În continuare, polițiștii continuă cercetările și au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Video aici
Sursa: observatornews Foto:observatornews
