Accident provocat de un șofer beat, în Ploiești

Conducătorul auto implicat în accident se afla sub influența alcoolului, etilotestul indicând un rezultat de aproape 1 la mie.

„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 20 aprilie a.c., au fost sesizați prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale pe strada Dealul cu Piatră din municipiu.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 49 de ani ar fi condus un autovehicul pe strada Dealul cu Piatră și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism oprit în zona unui imobil.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg.l alcool pur în aerul expirat”, a anunțat Poliția, într-o informare transmis în cursul zilei de marți. 

Bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului. 

Sursa:telegrama Foto:telegrama

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *