Cinci ore fără rovinietă: ce trebuie să știe șoferii prinși fără taxă

Sistemul informatic de emitere a rovinietei şi a peajului nu a funcţionat timp de cinci ore miercuri noaptea, din cauza unor fluctuaţii mari de tensiune ale reţelei de alimentare cu energie electrică, anunţă CNAIR.

CNAIR informează utilizatorii reţelei rutiere naţionale că în data de 22.04.2026, în intervalul orar 2:30 – 7:30, sistemul informatic de emitere a rovinietei şi a peajului nu a funcţionat din cauza unor fluctuaţii mari de tensiune ale reţelei de alimentare cu energie electrică.

Această situaţie a afectat toate platformele prin care puteau fi achiziţionate rovinieta şi peajul: sms, platforme online, benzinării.

Echipele tehnice ale CNAIR au remediat între timp problemele şi au repus in funcţiune sistemul informatic de emitere a rovinietei şi peajului.

Cei care nu au putut achiziţiona rovinieta sau peajul în acest interval (2.30 -7.30), pot evita sancţiunile achiziţionând rovinieta până miercuri, la ora 23:59. În cazul peajului – tariful de tranzitare a podurilor dunărene – acesta poate fi achitat până cel mai târziu joi, la ora 23:59.

Sursa: stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *