Impact violent: un tânăr a plonjat cu autoturismul în albia unui pârâu

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a zburat pur și simplu cu mașina pe care o conducea în albia unui pârâu, la o diferență de nivel de câțiva metri.
Incidentul a avut loc miercuri seară, la Sadău, în comuna Brodina, iar după ce a fost scos din mașină șoferul a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior s-a decis transferul la spital pentru tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Sursa: monitorulsv Foto: monitorulsv
