Vremea

Joi, înnorările și ploile cuprind, treptat, majoritatea regiunilor. Vor fi și descărcări electrice și căderi de grindină, iar în unele zone se vor strânge cantități mari de apă.

Vântul bate mai tare în ținuturile estice și pe crestele montane, iar temperaturile încep să scadă. Vor fi 14…15 grade pe litoral și în jur de 28…29 de grade în zona centrală.

În Dobrogea și Bărăgan urmează o zi frumoasă, cu soare și câțiva nori. Doar prin Bărăgan e posibil să vină o ploaie rapidă. Vântul, însă, are unele intensificări, iar după prânz se ating 23 de grade. Dimineață sunt ceva condiții de ceață.

Vremea în Moldova

În Moldova sudică și în nordul Munteniei domină atmosfera însorită, iar condițiile de ploaie sunt foarte reduse. Vântul prinde putere și ajunge la viteze de 50 de km/h, iar vremea rămâne caldă și vor fi în jur de 25 de grade.

Și în jumătatea nordică a Moldovei, și în Bucovina se face mai cald decât ar trebui. Vântul se întețește, iar la amiază, în Botoșani se vor înregistra 27 de grade. În a doua parte a zilei și la noapte se înnorează și apar câteva averse.

Vremea în Transilvania

În nordul Transilvaniei și în Maramureș crește instabilitatea și vin mai multe reprize de ploi torențiale, care vor lăsa în urmă peste 20 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi și descărcări electrice, și căderi de grindină. Chiar și-așa, temperaturile rămân ridicate.

Atmosferă instabilă găsim și în vestul României. Pe parcursul zilei vin mai multe serii de averse zgomotoase, iar vântul bate tare în timpul ploilor. Maximele, în scădere față de ziua trecută, tot ajung la 25 de grade.

În Transilvania avem o dimineață destul de rece în depresiuni, pe unde sunt și condiții de ceață. Apoi soarele încălzește atmosfera, iar amiaza aduce temperaturi peste normalul perioadei, de 28, poate chiar 29 de grade. Din când în când se înnorează și o să vină o aversă, două – mai ales în zonele montane. Vântul bate tare la altitudini mari.

Vremea în Oltenia

Vreme caldă găsim și în Oltenia, pe unde se ating 26…27 de grade. Avem soare până după-amiază, când se înnorează și o să vină câteva reprize de ploaie, însoțite de descărcări electrice.

Cam la fel va fi vremea și în sudul țării: atmosferă însorită în cea mai mare parte a zilei, înnorări și câteva averse cu tunete și fulgere pe seară și la noapte. Temperaturile rămân ridicate și vor fi 27 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în București

În București continuă vremea frumoasă și caldă. Avem soare toată ziua, un vânt domol și o maximă de 26 de grade.

Vineri crește instabilitatea, iar în a doua parte a zilei și în noaptea următoare se înnorează și vin mai multe reprize de ploaie, cu tunete și fulgere. La amiază se ating 25 de grade.

Sâmbătă se răcorește și vor fi în jur de 21 de grade. Avem vreme schimbătoare, cu perioade însorite și câteva averse, posibil însoțite de descărcări electrice.

Duminică temperatura crește din nou și ajunge la 24 de grade. Din când în când se înnorează și o să mai vină o aversă, două. Vor fi și tunete, și fulgere, iar vântul se întețește în timpul ploilor.

Vremea la munte

La munte, instabilitatea se extinde dinspre Carpații Occidentali, iar după-amiaza și noaptea o să plouă și în celelalte masive. Norii se înmulțesc și vor fi perioade cu averse cu tunete și fulgere. Se pot strânge 20 de litri de apă pe metru pătrat și o să cadă grindină.

Vineri vremea se menține instabilă și, mai ales în a doua parte a zilei, o să plouă torențial în unele zone. Vor fi și descărcări electrice, și căderi de grindină. Cantitățile de apă pot depăși 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Instabilitatea persistă și sâmbătă. Vin alte reprize de ploi torențiale, care vor lăsa în urmă cantități mari de apă. Vântul prinde putere în timpul ploilor.

Duminică mai vin câteva serii de averse – în special în Meridionali și în Orientali. E posibil să mai plouă puțin și în restul zonei montane, iar temperaturile rămân la valori peste normalul perioadei.

Sursa: stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *